lecui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LECUÍ, lecuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos;
p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși.
2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). –
Leac +
suf. -ui.lecui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lecuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lecuiésc, imperf. 3
sg. lecuiá; conj. prez. 3
să lecuiáscălecui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LECUÍ, lecuiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos;
p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoși.
2. Refl. Fig. A nu mai dori cu niciun preț să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). —
Leac +
suf. -ui.lecuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lecuì v. a vindeca. [V.
leac].