lecuitor - explicat in DEX

lecuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] – Lecui + suf. -tor.

lecuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lecuitór (-cu-i-) adj. m., pl. lecuitóri; f. sg. și pl. lecuitoáre

lecuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LECUITÓR, -OÁRE, lecuitori, -oare, adj. Care vindecă; tămăduitor, vindecător. [Pr.: -cu-i-] — Lecui + suf. -tor.