lecuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. –
V. lecui.lecuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LECUÍT, -Ă, lecuiți, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferință); însănătoșit, tămăduit, vindecat. —
V. lecui.