judecie (Dicționaru limbii românești, 1939)
judecíe f. (d. judec 1). Dos. (supt forma mold. gĭu-). Vechĭ. Domnie, stăpânire, suveranitate. Judecată. Calitatea de om liber: zapisele de răscumpărare orĭ ĭertare de rumânie și confirmările domneștĭ numesc „cărțĭ de judecie” (Gĭur. 108).