jude (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)júde (júzi), s. m. –
1. În vechea organizare socială, judecător municipal care îndeplinea uneori și funcția de primar cu puteri limitate. Apare în Moldova, cu acest nume, din 1409; funcția sa era pe viață și se transmitea. –
2. În
Munt., în
sec. XVII, om liber. –
3. În textele religioase, domn, domnitor. –
4. Judecător, magistrat. –
5. (
Trans.) Primar. –
6. Conducător, căpetenie a unei companii sau a unei bresle. –
Var. judec. Lat. iūdex (Pușcariu 913; Candrea-Dens., 908; REW 4599; DAR),
cf. alb. dzük, it. giudice, prov.,
cat. jutge, fr. juge, sp. juez, port. juiz. Pl. vechi era
judeci, din
lat. iudices (
cf. cap-capete, om-oameni), de unde s-a refăcut
sing. analogic
judec. Primele 3 sensuri sînt
înv. –
Der. judeceasă, s. f. (
Trans., nevastă de primar);
judeci, vb. (
înv., a elibera);
judecie, s. f. (
înv., libertate;
înv., funcție de judecător;
înv., judecătorie). –
Cf. județ, judeca.