izvorî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZVORÎ, pers. 3
izvorăște, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ;
p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦
Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦
Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări.
2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din
izvor.