j - explicat in DEX

j (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
j¹ (literă) [cit. je / jî] s. m. / s. n., pl. j / j-uri

j (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
j² (sunet) [cit. jî], pl. j

j (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
JᾹBIR IBN HAYYAN [dʒabír ibn hajan] Abū Mūsā (c. 721-c. 815), alchimist și filozof arab. Medic de curte al califului Hārūn ar-Rașid. Autor a numeroase tratate filozofice, în care dă naturii o interpretare simbolică și ezoterică („Cântarea perfecțiunii”, „Inventarea adevărului”), și de alchimie, exercitând o puternică influență asupra teoriilor chimice până în sec. 18.

j (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
JŌCHŌ (?-1057), călugăr și sculptor japonez. A inaugurat un procedeu de creare a operelor statuare din piese disparate, ce puteau fi asamblate ulterior, implicând munca în comun și crearea atelierelor. Statuia marelui Buddha Amida (capodopera sa), din lemn aurit și lăcuit, să află în templul Byōdōin de la Uji (în apropiere de Kyōto).

j (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
J’Y SUIS, J’Y RESTE (fr.) aici sunt. aici rămân – Replică atribuită mareșalului Mac-Mahon, avertizat, după cucerirea fortului Malkov, de iminența atacului. Hotărâre neclintită de a nu ceda pozițiile.

j (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
JŪBᾹ, oraș în S Sudanului, pe cursul superior al Nilului Alb (Bahr al-Jabal); 115 mii loc. (1993).

j (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
J s. m. invar. A treisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă prepalatală sonoră (4)). [Pr.: je].

j (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
J s. m. invar. 1. A treisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană fricativă prepalatală sonoră). 2. (METR.) Simbol pentru joule. 3. (EC.) Curba j = teorie economică semnificând descrierea unui impact preconizat al devalorizării monedei asupra balanței comerciale naționale.

j (Dicționaru limbii românești, 1939)
J m. A zecea literă a alfabetuluĭ latin. La Romanĭ el se pronunța ĭ și forma diftong cu a, e, i, o, u (și pînă în evu mediŭ nu diferea în formă de I), la Italienĭ, Germanĭ și Slavĭ se pronunță ca ĭ la Spaniolĭ ca h, ĭar la Portughejĭ, Francejĭ și Românĭ ca j (= ž al Slavilor orĭ al Ungurilor).

j (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
J m. a zecea literă a alfabetului.