izvorî - explicat in DEX

izvorî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.

izvorî (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izvor'î (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvor'î, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất

izvorî (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izvorî v. 1. a-și lua cursul: Dunărea izvorâșțe din munții Pădurea-Neagră; 2. fig. a lua naștere, a se trage: în roiuri luminoase izvorînd din infinit EM.

izvorî (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-odată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. — Din izvor.