iritabil - explicat in DEX

iritabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IRITÁBIL, -Ă, iritabili, -e, adj. Care se irită, se supără ușor; irascibil, supărăcios. – Din fr. irritable, lat. irritabilis.

iritabil (Dicționar de neologisme, 1986)
IRITÁBIL, -Ă adj. Supărăcios; irascibil. ♦ Supus iritației. [Cf. fr. irritable, lat. irritabilis].

iritabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IRITÁBIL, -Ă adj. supărăcios; irascibil. ◊ supus iritației. (< fr. irritable, lat. irritabilis)

iritabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*iritábil, -ă adj. (lat. irritabilis). Care se irită ușor. V. irascibil.

iritabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iritábil adj. m., pl. iritábili; f. iritábilă, pl. iritábile

iritabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iritabil a. care se irită lesne.

iritabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IRITÁBIL, -Ă, iritabili, -e, adj. Care se irită, se supără ușor; irascibil, supărăcios. — Din fr. irritable, lat. irritabilis.