iris (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÍRIS, (
I)
irisuri, s. n., (
II)
iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila.
2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument.
II. S. m. (
Bot.) Stânjenel. – Din
fr.,
lat. iris.iris (Dicționar de neologisme, 1986)ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (
pop.) stânjenel. [< fr.
iris].
iris (Dicționar de neologisme, 1986)ÍRIS s.n. 1. (
Liv.) Curcubeu, spectru solar.
2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă.
3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr.
iris, lat.
iris].
iris (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÍRIS I.
s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat.
iris)
iris (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IRIS (în mitologia greacă), zeița curcubeului. Fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra și soră a
Harpiilor, I. o slujea pe Hera, fiind în același timp curieră acesteia și a lui Zeus. Reprezentată ca o tânără fecioară cu aripi de aur. Simbol personificat al curcubeului,
I. era considerată mesageră între zei și oameni.
iris (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IRIS, asteroid descoperit în 1847. Are diametrul de 21,01 m, perioada de rotație de 7,1 ore, iar cea de revoluție de 3,69 ani.
iris (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Iris, fiica lui Thaumas și a Electrei și soră cu harpiile. Simboliza curcubeul și îndeplinea printre muritori funcția de mesageră a zeilor. Iris îi slujea cu precădere pe Zeus și pe Hera.
iris (Dicționaru limbii românești, 1939)íris n., pl.
urĭ (fr.
iris, d. vgr.
íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa [!] zeilor. V.
iride).
Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde.
Min. O varietate de cŭarț care prezentă [!] colorile [!] curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl.
irișĭ. Zool. Un fel de fluture.
Bot. Planta numită pop.
stînjinel [!].iris (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)íris1 (plantă)
s. m.,
pl. írișiiris (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)íris2 (membrană a ochiului, diafragmă)
s. n.,
pl. írisuri