idiom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [
Pr.:
-di-om] – Din
fr. idiome.idiom (Dicționar de neologisme, 1986)IDIÓM s.n. (
Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron.
-di-om, pl.
-muri, -me. / cf. fr.
idiome, lat., gr.
idioma].
idiom (Marele dicționar de neologisme, 2000)IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. (< fr.
idiome, lat.
idioma)
idiom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)idióm (-di-om) s. n.,
pl. idiómuriidiom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [
Pr.:
-di-om] — Din
fr. idiome.