icos - explicat in DEX

icos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei [Acc. și: icós, pl. icoase] – Din ngr. íkos

icos (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ícos (icoáse), s. n. – Cîntare bisericească, în ritm de imn. Ngr. οἶϰος, în parte prin intermediul sl. ikosŭ. Sec. XVIII.

icos (Dicționaru limbii românești, 1939)
ícos n., pl. e, ca ifos, ifose (vsl. ikosŭ, d. mgr. ikos, vgr. oîkos). Un fel de cîntec bisericesc care se cîntă după condac. Carte care cuprinde asemenea cîntece. – Și icós, pl. icoase (Sămăn. IV, 415).

icos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ícos/icós s. n., pl. ícose/icoáse

icos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÍCOS, icose, s. n. Cântare bisericească la slujba utreniei. [Acc. și: icós. — Pl. și: icoase] — Din ngr. íkos.