iconostas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ICONOSTÁS, iconostase, s. n. 1. Catapeteasmă.
2. Pupitru în biserică, pe care se pune o icoană. – Din
sl. ikonostasŭ.iconostas (Dicționaru limbii românești, 1939)iconostás n. (ngr.
ikonostási; vsl. rus.
ikonostás. V.
para-stas).
Vechĭ. Catapeteazmă.
Azĭ. Pupitru pe care, în bisericile ortodoxe, e pusă icoana lîngă care preutu [!] miruĭește lumea. V.
proschinitar.iconostas (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ICONOSTÁS (‹
sl.)
s. n. Element arhitectonic și ornamental de zid sau de lemn, care desparte, în bisericile creștine ortodoxe, naosul de absida altarului. Este împărțit în mai multe registre iconografice (consacrate vieții lui Iisus Hristos, Maicii Domnului, apostolilor și anumitor sfinți) separate prin frize decorative, sculptate în relief sau modelate în stuc. În România, cele mai vechi
i. de lemn se păstrează în Moldova (
sec. 16). ♦ (
Impr.) Catapeteasmă, tâmplă
2.
iconostas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!iconostás (-nos-tas/-no-stas) s. n.,
pl. iconostáseiconostas (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iconostas n. perete împodobit cu icoane, între cor și altar. [Slav. IKONOSTASŬ, lit. statul icoanelor].
iconostas (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ICONOSTÁS, iconostase, s. n. 1. Catapeteasmă.
2. Pupitru în biserică, pe care se pune o icoană. — Din
sl. ikonostasŭ.