iașmac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Turcism
înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din
tc. yașmak.iașmac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient.
Tc. yasmak (Tiktin).
Sec. XIX, rar,
înv. Cf. ngr. γιασμάϰι.
iașmac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iașmác (
înv.)
s. n.,
pl. iașmáceiașmac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iașmac n. vălul femeilor orIentale:
iașmac negru învelește chipu-i dulce și ’ntristat BOL. [Turc. YAȘMAK].
iașmac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IAȘMÁC, iașmace, s. n. (
Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. — Din
tc. yașmak.ĭașmac (Dicționaru limbii românești, 1939)*ĭașmác n., pl.
e și
urĭ (turc.
ĭașmak). Vălu cu care musulmanele îșĭ acopere [!] fața. V.
cimbir și
fachĭol.