hybris (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÝBRIS s. n. (
Lit.) Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic). [
Pr.:
hübris] –
Cuv. gr.hybris (Dicționar de neologisme, 1986)HYBRIS s.n. (
Lit.) Termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii. [< gr.
hybris].
hybris (Marele dicționar de neologisme, 2000)HYBRIS Hü-/ s. n. mândrie nemăsurată, supraapreciere a forțelor și libertății individului în confruntare cu destinul, în tragedia antică grecească. (< gr.
hybris)
hybris (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hýbris (
gr.) [
y pron. ü/i] (
hy-bris)
s. n.hybris (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HYBRIS (
MITOL.)
1. Divinitate feminină demonică, inspirând oamenilor nelegiuiri comise din orgoliu.
2. Orgoliu excesiv sau culpă supremă;
p. ext. păcatul de încălcare a măsurii impuse oamenilor de zei, sancționat întotdeauna printr-un act de justiție divină.