huzur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUZÚR s. n. Trai comod și lipsit de griji;
p. ext. viață de trândăvie și de îmbuibare. – Din
tc. hŭzur.huzur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)huzúr (-ruri), s. n. – Bunăstare, trai comod, lipsă de griji. –
Mr. huzure. Tc. huzur (Șeineanu, II, 217; Roesler 606; Lokotsch 877; Ronzevalle 81), cg.
ngr. χουζούρι. –
Der. huzuri, vb. (a trăi comod, în belșug și trîndăvie).
huzur (Dicționaru limbii românești, 1939)huzúr n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
huzur, liniște, repaus, fericire; ngr.
huzúri, sîrb.
uzur). Timp cînd n´aĭ nevoĭe să munceștĭ și eștĭ fericit. V.
rahat.huzur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huzúr s. n.huzur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)huzur n. Mold. tihnă, vieață comodă:
trăiam greu, dar în oarecare huzur AL. [Turc. HUZUR, liniște, odihnă].