huzmetar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUZMETÁR, huzmetari, s. m. Persoană care lua în arendă un huzmet (
3). –
Huzmet +
suf. -ar.huzmetar (Dicționaru limbii românești, 1939)huzmetár m. (d.
huzmet).
Vechĭ. Încasator de huzmet.
huzmetar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huzmetár (
înv.)
s. m.,
pl. huzmetári