huzmet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUZMÉT, huzmeturi, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova)
1. Dar omagial, plocon;
p. gener. dar.
2. Slujbă, funcție;
p. ext. rang.
3. Venitul unor dări, ca vinăriciul, oieritul
1 etc., sau venitul ocnelor și al vămilor. – Din
tc. hizmet.huzmet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)huzmét (huzméturi), s. n. –
1. Funcție, slujbă, profesie. –
2. Venit. –
3. Impozit. –
4. Dar, plocon. –
Megl. huzmete, megl. izmet. Tc. huzmet (Șeineanu, II, 217; Lokotsch 861; Ronzevalle 85). –
Der. huzmetar, s. m. (locator al unui venit statal).
Sec. XVIII,
înv.huzmet (Dicționaru limbii românești, 1939)huzmét n., pl.
urĭ (turc.
hyzmet, ar.
hydmet, serviciŭ, funcțiune; ngr.
huzmétĭ, bg. sîrb.
hizmet).
Vechĭ. Dar făcut ca omagiŭ. Impozit vexatoriŭ. Venitu principal al țăriĭ, acaparat de domnie (ocne, dijmărit, vinăricĭ, oĭerit și vămĭ, care se arendaŭ celuĭ ce dădea maĭ mult). Maĭ pe urmă, slujbă, funcțiune (Șăĭn.).
huzmet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huzmét (
înv.)
s. n.,
pl. huzméturihuzmet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)huzmet n.
1. od. venit principal al țării acaparat de Domnie (constând din ocne, dijmărit, vinăriciu, oierit) și care se vindea la mezat:
veniturile celelalte, otcupurile sau huzmeturile GHICA;
2. funcțiune:
ian să iee un huzmet, adică o slujbă AL. [Turc. HYZMET, sarcină, slujbă].