hristoitie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRISTOITÍE s. f. (
Înv.) Viață sau comportare evlavioasă, conformă cu morala (creștină). [
Pr.:
-to-i-] – Din
ngr. hristoíthia.hristoitie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hristoitíe (-íi), s. f. – Viață creștinească.
Ngr. χριστοήθεια (Tiktin; Gáldi 196).
Sec. XIX,
înv.hristoitie (Dicționaru limbii românești, 1939)hristoítie și
-íe f. (ngr.
hristoitia, d. vgr.
hrestoétheia, d.
hrestós, bun, onest, și
êthos, obiceĭ. V.
crestomatie, etic).
Vechĭ. Cuviință, politeță.
hristoitie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hristoitíe (
înv.)
(-to-i-) s. f.,
art. hristoitía, g.-d. hristoitíi, art. hristoitíeihristoitie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hristoitie f.
1. vieață morală (conform eticei creștine):
un tânăr cu stare și cu hristoitie AL.;
2. titlul unei cărți etice de Anton Pann:
Hristoitia sau Școala moralului. [Gr. mod.].