hrisov (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRISÓV, hrisoave, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Act domnesc care servea ca titlu de proprietate, de privilegiu etc.; ispisoc. – Din
ngr. hrisóvuilon „bulă de aur”.
hrisov (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hrisóv (hrisoáve), s. n. – Scrisoare, act ce servea ca titlu de proprietate, de privilegiu, pergament. Se numeau astfel toate documentele ce proveneau de la cancelaria domnească, și care purtau sigiliul domnitorului. –
Var. (
înv.)
hrisovúl, (
pop.)
hristov. Ngr. χρμσόβουλον „bulă de aur” (Roesler 579; DAR),
cf. v. sb. hrisovolĭ. Sec. XVII. Pentru nume,
cf. și bula „sigiliu papal” și „document papal”. –
Der. hrisovolit, s. m. (persoană care se bucura de un drept sau privilegiu, în virtutea unui document al domnitorului).
hrisov (Dicționaru limbii românești, 1939)hrisóv n., pl.
oave (mgr.
hrysóvullon [d.
hrysós, aur, și lat.
bulla, bulă], de unde și vsl.
hrisóvula și
hrisovulŭ. V.
hîrțoagă și
crizantemă).
Vechĭ. Act domnesc care avea un sigil de aur și care acorda un grad de boĭerie, un privilegiu saŭ o moșie. V.
bulă, diplomă, document, ispisoc, pitac 2, uric.hrisov (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hrisóv (
înv.)
s. n.,
pl. hrisoávehrisov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hrisov n. act domnesc, iscălit de Vodă sau prevăzut cu sigiliul princiar, spre a hărăzi o moșie sau un grad de boierie: hrisoavele se mai numiau
cărți, drese, ispisoace, urice, zapise (v. aceste vorbe). [Gr. HRYSÓVULLON, bulă de aur].