fricțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRICȚIÚNE, fricțiuni, s. f. 1. (
Fiz.) Frecare
2. Fig. Neînțelegere, ceartă, divergență între două persoane sau două grupuri de persoane; frecătură. [
Pr.:
-ți-u-. –
Var.: (
2)
frécție, frícție s. f.] – Din
fr. friction.fricțiune (Dicționar de neologisme, 1986)FRICȚIÚNE s.f. 1. (
Fiz.) Efectul forțelor care opun rezistență mișcării unor suprafețe în contact; frecare.
2. (
Med.) Ungere și frecare a corpului cu un lichid.
3. (
La pl.) Divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. [Pron.
-ți-u-, var. (
2)
frecție, frecțiune, fricție s.f. / cf. fr.
friction, cf. lat.
frictio].
fricțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRICȚIÚNE s. f. 1. (fiz.) interacțiune între două corpuri aflate în contact; frecare. 2. masaj constând din ungerea și frecarea corpului cu un lichid. 3. (fig., pl.) divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. (< fr.
friction, lat.
frictio)
fricțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*fricțiúne f. (lat.
frictio, -ónis, d.
fricare, frĭctum, a freca. V.
frec). Frecătură, tragere, masaj. – Fricțiunile se fac cu mîna uscată, o perie, o flanelă ș. a. orĭ cu mîna udă de unt-de-lemn, spirt ș. a. Ele fac membrele flexibile, regulează funcțiunile peliĭ și activează circulațiunea.
fricțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fricțiúne (frecare, conflict)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. fricțiúnii; pl. fricțiúnifricțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fricțiune f. frecare pe piele cu mâna, peria, flanela.