fală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁLĂ s. f. 1. Trufie, îngâmfare; orgoliu.
2. Motiv de a se mândri cu ceva sau cu cineva; mândrie. ◊
Loc. vb. (
Pop.)
A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se mândri (cu cineva sau cu ceva).
3. Strălucire, măreție; pompă
2.
4. Glorie, faimă, renume. – Din
sl. hvala.