exterior - explicat in DEX

exterior (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
EXTERIÓR¹, exterioare, s. n. Partea din afară a unui lucru. ♦ Mod de a se prezenta al unui persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, ținută etc. [Pr.: -ri-or] – Fr. extérieur (lat. lit. exterior).

exterior (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
EXTERIÓR², -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj. Care este în afară de..., care este pe din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = relații de schimb economic ale unei țări cu țările străine. [Pr.: -ri-or] – Fr. extérieur (lat. lit. exterior).

exterior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXTERIÓR, -OÁRĂ, exteriori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care este în afară de..., care este pe din afară, aflat dincolo de o limită; extern. ◊ Comerț exterior = totalitatea importurilor și exporturilor unei țări. 2. S. n. Partea din afară a unui lucru; fațadă. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ținută, înfățișare, aspect, alură. [Pr.: -ri-or] – Din fr. extérieur, lat. exterior.

exterior (Dicționar de neologisme, 1986)
EXTERIÓR s.n. 1. Partea din afară a unui obiect, a unui lucru; fațadă. 2. Mod de a se prezenta ca înfățișare; înfățișare, ținută. [Pron. -ri-or. / < fr. extérieur].

exterior (Dicționar de neologisme, 1986)
EXTERIÓR, -OÁRĂ adj. Care este în afară, din afară; extern. ◊ Comerț exterior = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. ♦ Care este în afara ființei noastre. [Pron. -ri-or. / cf. fr. extérieur, lat. exterior – mai în afară].

exterior (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXTERIÓR, -OÁRĂ I. adj. din afară; extern. ♦ (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comerț ~ = relațiile comerciale ale unui stat cu statele străine. II. s. n. 1. partea din afară a unui lucru; fațadă. 2. înfățișare, ținută. (< fr. extérieur, lat. exterior)

exterior (Dicționaru limbii românești, 1939)
*exteriór, -oáră adj. (lat. exterior, d. extra și ex, afară. V. extern, extrem). Care e afară: partea exterioară a caseĭ. Relativ la exterior, la străinătate: comerciu exterior. S. m., pl. urĭ saŭ și oare. Partea de afară, aspect, față: această casă, acest om are un exterior plăcut. Străinătate: relațiunile uneĭ țărĭ cu exterioru. Adv. În partea de afară: casă frumoasă exterior.

exterior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exteriór¹ (-ri-or) adj. m., pl. exterióri; f. exterioáră, pl. exterioáre

exterior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
exteriór² (-ri-or) s. n., pl. exterioáre

exterior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
exterior a. 1. care e în afară: ornamentele exterioare ale palatului; 2. relativ la țările străine: comerț exterior. ║ n. 1. ceeace-i în afară: exteriorul unui oraș; 2. țările străine: relațiunile noastre cu exteriorul. ║ adv. în afară.