excluziune - explicat in DEX

excluziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXCLUZIÚNE, excluziuni, s. f. 1. Excludere, interdicție. 2. (Log.) Relație care există între două propoziții care nu pot fi valabile împreună. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. exclusion.

excluziune (Dicționar de neologisme, 1986)
EXCLUZIÚNE s.f. 1. (Liv.) Excludere, interdicție. ◊ (Fiz.) Principiul excluziunii = principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan același ansamblu de numere cuantice. 2. (Log.) Relație între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate. [Pron. -zi-u-, var. esclusiune, exclusie, exclusiune s.f. / < fr. exclusion].

excluziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXCLUZIÚNE s. f. 1. excludere, interdicție. ♦ (fiz.) principiul ĩi = principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan același ansamblu de numere cuantice. 2. (log.) relație între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate. (< fr. exclusion)

excluziune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*excluziúne f. (lat. exclúsio, -ónis). Acțiunea de a exclude, dare afară.

excluziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
excluziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. excluziúnii; pl. excluziúni

excluziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXCLUZIÚNE, excluziuni, s. f. 1. Excludere, interdicție. 2. (Log.) Relație care există între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate. [Pr.: -zi-u-] — Din fr. exclusion.