exclusiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXCLUSÍV, -Ă, exclusivi, -e, adj.,
adv. 1. Adj. (Despre noțiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. ♦ Care se referă, se limitează la un singur lucru.
Pasiune exclusivă pentru șah. 2. Adv. Cu excluderea oricăror altor posibilități, exceptând. ♦ Numai (și numai). ♦ În afară de...
Până la 1 aprilie exclusiv. – Din
fr. exclusif, lat. exclusivus.exclusiv (Dicționar de neologisme, 1986)EXCLUSÍV, -Ă adj. Care se exclude unul pe altul. ♦ Referitor la un singur lucru. //
adv. Excluzându-se orice altă posibilitate. ♦ În afară de, exceptând. [Pron.
ecs-clu-, var.
excluziv, -ă adj. / cf. fr.
exclusif].
exclusiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXCLUSÍV, -Ă I.
adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr.
exclusif, lat.
exclusivus)
exclusiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)exclusív adj. m.,
pl. exclusívi; f. exclusívă, pl. exclusíveexclusiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXCLUSÍV, -Ă, exclusivi, -e, adj.,
adv. 1. Adj. (Despre noțiuni abstracte) Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva. ♦ Care se referă, se limitează la un singur lucru.
Pasiune exclusivă pentru șah. 2. Adv. Cu excluderea oricăror altor posibilități, exceptând. ♦ Numai (și numai). ♦ În afară de...
Până la 1 aprilie exclusiv. — Din
fr. exclusif, lat.
exclusivus.