erată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din
fr.,
lat. errata.erată (Dicționar de neologisme, 1986)ERÁTĂ s.f. Listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar (uneori și de fond) strecurate în cuprinsul lucrării. [Var.
errata s.f.,
erratum s.n. / < fr., lat.
errata, cf. lat.
errare – a greși].
erată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)erátă (eráte), s. f. – Listă la sfîrșitul unei cărți în care sînt îndreptate greșelile de tipar sau de fond.
Lat. errata (
sec. XIX).
erată (Marele dicționar de neologisme, 2000)ERÁTĂ s. f. listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar; corrigenda. (< fr., lat.
errata)
erată (Dicționaru limbii românești, 1939)*erátă f., pl.
e. Greșit zis îld.
tabla greșelilor de tipar la o carte saŭ simplu
greșelĭ. Ceĭ ce zic așa se ĭaŭ după fr.
errata, care e lat.
errata, pl. de la
erratum, greșeală, eroare. Cînd e o singură greșeală Francejiĭ zic
erratum.erată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)erátă s. f.,
g.-d. art. erátei; pl. eráteerată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)erată f. lista greșelilor de tipar cu arătarea îndreptărilor de făcut.
erată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. — Din
fr.,
lat. errata.