egolatru - explicat in DEX

egolatru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.

egolatru (Dicționar de neologisme, 1986)
EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].

egolatru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)

egolatru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
egolátru (-la-tru) adj. m., pl. egolátri; f. egolátră, pl. egolátre

egolatru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. — Cf. lat. ego (după idolatru).