durea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUREÁ, pers. 3
doáre, vb. II.
Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊
Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊
Expr. A-l durea (pe cineva)
inima (sau
sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit.
Nu-l doare (nici) capul sau
nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă.
2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. –
Lat. dolere.durea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. –
Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721),
cf. it. dolere (
mil. dori),
prov.,
sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139).
Der. durere, s. f. (chin, suferință),
cf. Șeineanu,
Semasiol., 186;
duroare, s. f. (
înv., durere;
înv., reumatism), din
lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în
mr.;
dureros, adj. (care provoacă durere), de la
durere cu
suf. -
os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din
lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal,
dururos, a dispărut, dar apare în
sec. XVII și în
mr.);
îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
durea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dureá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. doáre, 3
pl. dor; conj. prez. 3
să doáră; ger. durấnd; part. durútdureà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dureà v. a simți durere (numai unipersonal):
mă doare capul. [Lat. DOLERE (v.
durere)].
durea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUREÁ, pers. 3
doáre, vb. II.Tranz.
1. A face să simtă o suferință fizică. ◊
Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊
Expr. A-l durea (pe cineva)
inima (sau
sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit.
Nu-l doare (nici) capul sau
nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă.
2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. —
Lat. dolere.