durduit(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.
durduit(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) durduít (reg.) s. n.
durduit(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. — V. durdui.