duhovnic - explicat in DEX

duhovnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĭnikŭ.

duhovnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).

duhovnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.

duhovnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duhóvnic s. m., pl. duhóvnici

duhovnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
duhovnic m. părinte sufletesc, preot căruia se mărturisește [!] păcatele. [Slav. DUHOVNĬKŬ].

duhovnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. (La ortodocși) Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. — Din sl. duhovĭnikŭ.