duhoare - explicat in DEX

duhoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). – Probabil contaminație între duh și [put]oare.

duhoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
duhoáre f., pl. orĭ (d. duh. V. și tihoare). Emanațĭune (suflare) puturoasă: duhoare de vin, de hoĭt.

duhoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duhoáre s. f., g.-d. art. duhórii; pl. duhóri

duhoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
duhoare f. miros urît: un sânge mohorît și de rea duhoare ISP. [Derivat din duh, în sens de suflare grea].

duhoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUHOÁRE, duhori, s. f. Miros urât și greu; putoare. ♦ Atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spațiu închis). — Contaminare între duh și [put]oare.