duhni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUHNÍ, duhnesc, vb. IV.
Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori.
2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦
Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din
sl. duhnonti.duhni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duhní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. duhnésc, imperf. 3
sg. duhneá; conj. prez. 3
să duhneáscăduhni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUHNÍ, duhnesc, vb. IV.
Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori.
2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦
Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. — Din
sl. duhnonti.duhnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duhnì v. a sufla, a șopti:
foarte discret mi-a duhnit la ureche CAR. [Slav. DUHNÕTI, a respira].