duios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase,adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor.
2. Jalnic, trist. [
Pr.:
du-ios] –
Lat. *doliosus.duios (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)duiós (duioásă), adj. –
1. Mișcător. –
2. Simțitor, sensibil. –
3. Tandru, blînd, gingaș. –
4. Dulce, mîngîietor, drăgăstos. –
5. (
Trans. de Vest) Dornic, avid. –
Var. (
Trans.)
doios. Lat. *
dolĭōsus (P. Papahagi,
Notițe, 20; Pușcariu 553; Candrea-Dens., 527; Graur,
BL, V, 96). Ar putea fi și o
der. internă, plecîndu-se de la *
doi ‹
lat. *
dolium, cf. it. (cor)doglio, doglia și
it. doglioso (după Tiktin, pe baza lui
a durea, ceea ce este mai puțin evident). Primul sens,
înv., este bogat atestat în
sec. XVII-XIX. –
Der. duioșie, s. f. (iubire, dulceață plină de melancolie);
duioșime, s. f. (
înv., duioșie);
duință, s. f. (
înv., duioșie);
înduioșa, vb. (a mișca, a emoționa);
înduioșetor, adj. (care înduioșează).
duĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)duĭós, -oásă adj. (lat. *
doliosus, d. -
dó-lium [
cor-dólium], întristare, durere, d.
dolére, a durea; it.
doglióso). Dureros (Vechĭ). Blînd, ĭubitor:
mamă duĭoasă de saŭ
pentru copi. Plăcut, gingaș:
cîntec duĭos. Adv. În mod duĭos.
duios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)duiós adj. m.,
pl. duióși; f. duioásă, pl. duioáseduios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)duios a.
1. plin de dor, gingaș:
prin vers duios el spune al său dor AL.;
2. blând, mângăios:
lumina duioasă a lunei. [Lat. *DOLEOSUS (cf. it.
doglioso)].
duios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adj. 1. Mișcător, emoționant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor.
2. Jalnic, trist. [
Pr.:
du-ios] —
Lat. *doliosus.