duhnì - explicat in DEX

duhni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a puți, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. – Din sl. duhnonti.

duhni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
duhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duhnésc, imperf. 3 sg. duhneá; conj. prez. 3 să duhneáscă

duhni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUHNÍ, duhnesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi un miros urât și greu; a mirosi urât, a duhori. 2. (Rar; despre vânt) A sufla (cu putere), a răbufni, a bufni. ♦ Tranz. Fig. A șopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut. — Din sl. duhnonti.

duhnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
duhnì v. a sufla, a șopti: foarte discret mi-a duhnit la ureche CAR. [Slav. DUHNÕTI, a respira].