distins (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent.
2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (
2). ◊ (În formule de adresare)
Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor)
Primiți, vă rog, distinse salutări. –
V. distinge.distins (Dicționar de neologisme, 1986)DISTÍNS, -Ă adj. Remarcabil, deosebit, eminent. ♦ Elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). [<
distinge].
distins (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISTÍNS, -Ă adj. 1. remarcabil, deosebit, eminent. 2. plin de distincție; elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). (< distinge)
distins (Dicționaru limbii românești, 1939)* distíns, -ă adj. Însemnat, ilustru:
scriitor distins. Elegant:
maniere distinse.distins (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)distins a. care are un caracter de superioritate, de distincțiune.
distins (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent.
2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare)
Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor)
Primiți, vă rog, distinse salutări. —
V. distinge.