distinge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTÍNGE, disting, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.
2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦
Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.
3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din
fr. distinguer, lat. distinguere.distinge (Dicționar de neologisme, 1986)DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa.
2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția.
3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i.
distíng, perf.s.
-insei, part.
-ins. / < fr.
distinguer, it.
distinguere, lat.
distinguere].
distinge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. –
Var. (
înv.)
destinge. Lat. distinguere (
sec. XIX).
Var. apare din
sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). –
Der. distinct, adj.;
distincți(un)e, s. f.;
distinctiv, adj.;
indistinct, adj.distinge (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr.
distinguer, lat.
distinguere)
distinge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)distínge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. distíng, 1
pl. distíngem, imperf. 3
sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distínsdistinge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)distinge a.
1. a deosebi cu simțurile, cu mintea:
a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență:
a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți:
virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.
distinge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTÍNGE, distíng, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.
2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦
Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.
3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. — Din
fr. distinguer, lat. distinguere.