distinctiv - explicat in DEX

distinctiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif.

distinctiv (Dicționar de neologisme, 1986)
DISTINCTÍV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].

distinctiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISTINCTÍV, -Ă adj. care distinge; caracteristic. (< fr. distinctif)

distinctiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
* distinctív, -ă adj. (d. disting; fr. distinctif). Care servește la distincțiune: semn distinctiv.

distinctiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
distinctív (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctívi; f. distinctívă, pl. distinctíve

distinctiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
distinctiv a. ce servă a distinge: semn distinctiv.

distinctiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. — Din fr. distinctif.