distinct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit.
2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din
fr. distinct, lat. distinctus.distinct (Dicționar de neologisme, 1986)DISTÍNCT, -Ă adj. 1. Separat, deosebit, diferit de altceva.
2. Clar, deslușit. [< fr.
distinct, cf. lat.
distinctus].
distinct (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISTÍNCT, -Ă adj. 1. deosebit, diferit de altceva. 2. (fig.) clar, deslușit, evident. (< fr.
distinct, lat.
distinctus)
distinct (Dicționaru limbii românești, 1939)* distínct, -ă adj. (lat.
distinctus, part. d.
dis-stinguere. V.
disting). Diferit, deosebit. Separat.
Fig. Lămurit, limpede, clar:
terminĭ distincțĭ. Adv. Lămurit:
cântecu se aude distinct.distinct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)distínct adj. m.,
pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distínctedistinct (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)distinct a.
1. deosebit, diferit;
2. fig. ce se aude, ce se vede lesne:
sunet distinct.distinct (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit.
2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. — Din
fr. distinct, lat. distinctus.