disputà - explicat in DEX

disputa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

disputa (Dicționar de neologisme, 1986)
DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

disputa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)

disputa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă

disputà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.

disputa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. — Din fr. disputer, lat. disputare.