disputare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de
a (se) disputa (
2). –
V. disputa.disputare (Dicționar de neologisme, 1986)DISPUTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) disputa și rezultatul ei; dispută. [<
disputa].
disputare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disputáre s. f.,
g.-d. art. disputắrii; pl. disputắridisputare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPUTÁRE, disputări, s. f. Faptul de
a (se) disputa (
2). —
V. disputa.