dispune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPÚNE, dispún, vb. III.
1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona.
2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință.
3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge.
4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja.
5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din
fr. disposer, lat. disponere (după
pune).
dispune (Dicționar de neologisme, 1986)DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona.
2. intr. A avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac.
3. intr. A învinge într-o competiție sportivă.
4. tr. A așeza, a pune într-o anumită ordine.
5. refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli. [P.i.
dispún, conj.
-nă. / după fr.
disposer, lat.
disponere].
dispune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dispúne (dispún, ús), vb. –
1. A hotărî, a decide. –
2. A avea la dispoziție. –
3. A învinge (în sport). –
4. A aranja. –
5. (
Refl.) A se înveseli.
Lat. disponere (
sec. XIX). Este dublet
neol. de la
despune. –
Der. disponibil, adj., din
fr.;
disponibilitate, s. f., din
fr.;
disponenda, s. f. (restituire), termen comercial, din
lat. disponenda prin intermediul
germ.;
dispoziți(un)e, s. f., din
fr.;
indispune, vb. (a indispune);
indispoziție, s. f. (stare a celui bolnav);
predispune, vb., din
fr.dispune (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiție sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli. (după fr.
disposer, lat.
disponere)
dispune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dispúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dispún, 2
sg. dispúi, 1
pl. dispúnem; conj. prez. 3
să dispúnă; ger. dispunấnd; part. dispúsdispune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dispune v.
1. a pune într´o ordine oarecare:
a dispune trupele; 2. a prepara la sau pentru ceva:
a dispune o sală pentru bal; 3. a face ce vrea, a întrebuința după plac:
a dispune de averea sa; 4. a lua dispozițiuni, a ordona:
legea dispune numai pentru viitor.dispune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPÚNE, dispún, vb. III.
1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona.
2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință.
3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge.
4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja.
5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. — Din
fr. disposer, lat. disponere (după
pune).