disputa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPUTÁ, dispút, vb. I.
1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza.
2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din
fr. disputer, lat. disputare.disputa (Dicționar de neologisme, 1986)DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦
intr. A susține o dispută. ♦
refl. (
Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura.
2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i.
dispút. / < fr.
disputer, it., lat.
disputare].
disputa (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr.
disputer, lat.
disputare)
disputa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disputá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
dispútădisputà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)disputà v.
1. a discuta cu vioiciune despre ceva:
a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru:
a disputa un premiu.disputa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPUTÁ, dispút, vb. I.
1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza.
2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. — Din
fr. disputer, lat. disputare.