disoluție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. (Franțuzism) Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din
fr. dissolution.disoluție (Dicționar de neologisme, 1986)DISOLÚȚIE s.f. (
Rar) Descompunere, destrămare; corupție, dezmăț. [Gen.
-iei, var.
disoluțiune, dizoluție s.f. / < fr.
dissolution, cf. lat.
dissolutio].
disoluție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISOLÚȚIE s. f. 1. descompunere, dezagregare, destrămare; corupție. 2. (fig.) corupție. 3. absorbție a unui mineral solid de către apa de curgere sau de infiltrare. (< fr.
dissolution, lat.
dissolutio)
disoluție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disolúție (-ți-e) s. f.,
art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)disoluție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din
fr. dissolution.