discotecă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri (
4);
p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor
1.
2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. – Din
fr. discothèque.discotecă (Dicționar de neologisme, 1986)DISCOTÉCĂ s.f. Colecție de discuri muzicale; (
p. ext.) mobilă pentru păstrarea discurilor. ♦ Încăpere în care se păstrează și se audiază discuri. [< fr.
discothèque, cf. fr.
disque – disc, gr.
theke – dulap].
discotecă (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCOTÉCĂ s. f. 1. colecție de discuri (2); (p. ext.) mobilă pentru aceasta. 2. loc de reuniune, club unde se poate asculta muzică sau dansa după muzică înregistrată. (< fr.
discothèque)
discotecă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)discotécă s. f.,
g.-d. art. discotécii; pl. discotécidiscotecă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCOTÉCĂ, discoteci, s. f. 1. Colecție de discuri
1 (4);
p. ext. mobilă cu rafturi în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru păstrarea și audierea discurilor
1.
2. Local în care se ascultă muzică modernă înregistrată și se dansează. — Din
fr. discothèque.