detunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunător, -oare, adj.,
s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor.
2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. –
Detuna +
suf. -ător.