detunet(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DETÚNET,detunete, s. n. (Rar) Detunătură. – Detuna + suf. -et. (după tuna – tunet).
detunet(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) detúnet (rar) s. n., pl. detúnete
detunet(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DETÚNET,detunete, s. n. (Rar) Detunătură. — Detuna + suf. -et. Cf. tunet.