detunător - explicat in DEX

detunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunător, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -ător.

detunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
detunătór¹ adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre

detunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
detunătór² (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre

detunător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
detunător a. care detună: glas detunător.

detunător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. — Detuna + suf. -tor.