destinație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte).
2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din
fr. destination, lat. destinatio.destinație (Dicționar de neologisme, 1986)DESTINÁȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă.
2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen.
-iei, var.
destinațiune s.f. / cf. fr.
destination, lat.
destinatio].
destinație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESTINÁȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr.
destination, lat.
destinatio)
destinație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destináție (-ți-e) s. f.,
art. destináția (-ți-a), g.-d. art. destináției; pl. destináții, art. destináțiile (-ți-i-)destinație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTINÁȚIE, destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărâtă dinainte).
2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. — Din
fr. destination, lat. destinatio.