destinatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și
f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din
fr. destinataire.destinatar (Dicționar de neologisme, 1986)DESTINATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană căreia i se trimite, i se adresează ceva; adresant. [Cf. fr.
destinataire].
destinatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESTINATÁR, -Ă s. m. f. cel căruia i se trimite, i se adresează ceva; adresant. (< fr.
destinataire)
destinatar (Dicționaru limbii românești, 1939)*destinatár, -ă adj. și s. (d.
a destina). Acela căruĭa i se adresează o scrisoare ș.a.
destinatar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destinatár s. m.,
pl. destinatári; abr. dest.destinatar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destinatar m. cui s’a adresat un obiect (= fr.
destinataire).
destinatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și
f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. — Din
fr. destinataire.