destin - explicat in DEX

destin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.

destin (Dicționar de neologisme, 1986)
DESTÍN s.n. Soartă, viitor. ♦ Forță sau voință supranaturală despre care misticii cred că hotărăște tot ceea ce se petrece în viață; fatalitate. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. destin, it. destino].

destin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESTÍN s. n. 1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului; 2. soartă, viitor; fatalitate. (< fr. destin)

destin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*1) destín n., pl. e și urĭ (fr. destin, d. destiner, a destina; it. destino). Soartă, ursită, noroc saŭ nefericire ca însoțește vĭața omuluĭ: așa ĭ-a fost destinu, destin fericit. V. fatalitate, menire.

destin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*2) destín și -éz, a -á v. tr. (fr. destiner, it. destinare, d. lat. déstino, -áre. V. obstinez). Fixez (hotărăsc) destinu, ursesc: a te destina uneĭ cariere, a fi destinat să morĭ pentru țară. Rezervez: cuĭ destinezĭ aceste recompense? Adresez, trimet: a destina o marfă pentru Italia.

destin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destín s. n., pl. destíne

destin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destin n. 1. înlănțuire necesară a lucrurilor omenești; 2. Mit. divinitate oarbă care regula soarta oamenilor; 3. soarta fiecăruia.

destin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. — Din fr. destin.